AVERTIZORI ÎN INTERES PUBLIC
SCOP
Legea nr. 361/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1218/19 decembrie 2022, reglementeaza cadrul general în materia Avertizorului în interes public,. Potrivit art. 3 pct. 7 din Legea nr.361/2022, avertizorul în interes public este definit ca fiind acea „persoana fizică care efectuează o raportare sau divulgă public informaţii referitoare la încălcări ale legii, obţinute în context profesional”.
Conform acestei cerințe legale, persoanele care raportează încălcări ale legii, sunt protejate împotriva oricăror repercusiuni, oferindu-li-se inclusiv măsuri reparatorii în cazul în care suferă represalii ca urmare a raportărilor.
Legea avertizorilor vizează raportarea faptelor care constau într-o acțiune sau inacțiune care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale prevăzute în anexa nr. 2 din Legea nr. 361/2022, care privesc domenii cum ar fi: achizițiile publice; serviciile, produsele și piețele financiare, prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului; protecția consumatorilor; protecția mediului și a sănătății și securității oamenilor; protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității rețelelor și sistemelor informatice; încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene (cum sunt menționate la art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene); încălcări referitoare la piața internă (menționate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților, ce reprezintă abateri etc.
MODALITATE DE RAPORTARE
Raportările pot fi făcute nominal sau anonim. Veți alege calea optimă pentru dvs., în calitate de potențiali avertizori, tinând cont de următoarele specificații prevăzute de lege:
Potrivit cadrului legal, persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare către Ofițerul de conformitate al companiei, doamna Gabriela Negoițescu (vezi mai jos Decizia de numire):
Dacă alegeți să transmiteți în format electronic sau letric mesajului dvs., în calitate de avertizor în interes public, vă invităm să utilizați Formularul de Raportare (Anexa 2 la Politica IRCAT-CO de raportare avertizori in interes public.), pe care îl puteți obține prin descărcare. După completare (format electronic sau letric, nominal sau anonim – adică nu completați câmpurile Nume și Prenume), vă rugăm să-l trimiteți la adresele poștale (electronică sau fizică) menționate mai sus.
La comunicarea telefonică a mesajului dvs., vă rugăm să oferiți succint exact aceleași detalii, conform structurii din Formularul de Raportare, alegând sau nu să comunicați identitatea dvs. Convorbirile telefonice nu vor fi înregistrate, ci doar transcrise, utilizandu-se de catre Ofițerul de conformitate un alt formular – Proces Verbal de transcriere a Raportarii.
Sesizările de avertizare vor fi înregistrate, analiza și soluționate de către echipa IRCAT-CO, dacă este de competența noastră sau vor fi redirecționate, spre rezolvare, către O.N.P.C.B., dacă nu este de competența companiei. Indiferent de urmări, averizorul în interes public va fi informat, dacă mesajul trimis a fost nominal.
Vă mulțumim!